Sesiunea Științifică Studențească a Facultății de Drept

În perioada 04 – 05 Aprilie 2024 se va desfășura sesiunea științifică studențească – cu premii acordate de Academia de Studii Economice din București si de sponsori.

Sesiunea științifică a studenților reprezintă un moment oportun de a oferi celor care se înscriu sanșa de a se implica în activitatea de cerectare, de a valorifica – în contextul dezbaterilor – rezultatele cercetării întreprinse în domeniul de interes.

Evenimentul se adresează tuturor studenților din cadrul Academiei de Studii Economice din București, înmatriculați la forma de învățământ ”cu frecvență”, programul de studii licență și master, în anul universitar 2023-2024. 

Participarea în cadrul lucrărilor Sesiunii poate fi individuală sau în formula unor echipe de studenți (pentru detalii a se consulta Regulamentul Sesiunii).

Obiectul Sesiunii științifice studențești constă în realizarea unor proiecte care trebuie să aducă un plus de valoare în domeniul dreptului – cu aplecare asupra modului în care instituțiile juridice analizate sunt reflectate în cadrul normativ intern/internațional, în doctrina juridică, în practica de specialitate.

Procedura de urmat în vederea înscrierii/participării la sesiunea științifică studențească:

(a) Fiecare student/echipă trebuie să aleagă un cadru didactic coordonator;

(b) Ulterior acestei acțiuni, împreună cu cadrul didactic coordonator, trebuie stabilt titlul și structura lucrării științifice – de interes în materia domeniului Drept;

(c) Proiectul trebuie redactat cu respectarea cerințelor de tehnoredactare – luând în considerare recomandările cadrului didactic coordonator;

(d) Studenții înscriși individual sau sub forma unor echipe trebuie să informeze periodic cadrul didactic coordonator cu privire la conținutul lucrărilor științifice în lucru;

(e) Eliberarea diplomei de participare este condiționată de susținerea lucrărilor înscrise în sesiunea plenară organizată; cu referire la participarea în formula unor echipe precizăm că este necesar ca cel puțin un membru al echipei să recurgă la susținerea lucrării în sesiunea plenară organizată.

 

Date importante:

  • Sesiunea științifică studențească se va desfășura în perioada 04 – 05 Aprilie 2024;
  • Înscrierea lucrărilor aferente sesiunii științifice studențești prin transmiterea cererilor de înscriere și a declarației de luare la cunoștință și consimțământ asupra prelucrărilor de date cu caracter personal – la următoarea adresă de mail: decanat@drept.ase.ro.

! Este necesar a se indica:

– titlul lucrării;

– numele și prenumele autorului/lor;

– Facultatea, anul de studii, grupa;

– numele și prenumele/gradul didactic al cadrului didactic coordonator;

– adresa de email instituțională.

  • Transmiterea formei finale a lucrării: 27 martie 2024 la următoarea adresă de mail: decanat@drept.ase.ro. 

! Este necesar a se indica:

– titlul lucrării;

– numele și prenumele autorului/lor;

– Facultatea, anul de studii, grupa;

– numele și prenumele/gradul didactic al cadrului didactic coordonator;

– adresa de email instituțională.

 

Înscrierea lucrărilor

04  – 20 martie 2024

pe email decanat@drept.ase.ro

Transmiterea formei finale a lucrării

 15 – 27 martie 2024

Desfășurarea sesiunii științifice

04 – 05 aprilie 2024 

Pentru detalii suplimentare, nu ezitați sa ne contactați

Facultatea de Drept ASE

strada Piața Romana 6, sector 1, București