
Cu siguranţă, pentru a fi remarcati şi mai mult pe piaţa muncii, studenții pot continua studiile de licență cu parcurgerea celui de-al doilea nivel al sistemului de educație superioară oferit de Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice, respectiv programul de Master ”Dreptul European al Afacerilor
Programul de masterat urmărește să creeze, să valorifice şi să disemineze cunoştinţe, competenţe, realizând dezvoltarea unui mediu performant de învăţământ şi de cercetare.
Fundamentul acestor performanţe îl constituie formarea unor specialişti în domeniul dreptului, cu o înaltă etică profesională.
CARIERĂ JUDICIARĂ
PLAN DE INVĂȚĂMÂNT
An 1, semestrul 1

PLAN DE INVĂȚĂMÂNT
An 1, semestrul 2

FIȘA DISCIPLINEI
ANUL I
Discipline și Lectori

Infracțiunea. Aspecte teoretice și practice; Evoluția normelor de incriminare prin prisma jurisprudenței obligatorii; Drept penal special – probleme controversate.
Titular curs: conf. univ. dr. Teodor Manea
Teodor Manea este conferențiar universitar și susține cursuri și seminare la Facultatea de Drept a Academiei de Studii Economice din București.
De asemenea, este formator colaborator al Institutului Național al Magistraturii și formator colaborator al Școlii Naționale de Grefieri. Acesta a participat în cadrul mai multor comisii pentru concursurile organizate la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Naţional al Magistraturii.
Teodor Manea este magistrat procuror de peste 10 ani. Și-a început cariera la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, și a activat ulterior în cadrul Secțiilor judiciare ale Parchetului de pe lângă Tribunalul București și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Din 2019 este procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în prezent își desfășoară activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a Direcției Naționale Anticorupție.
A colaborat la realizarea unor lucrări fundamentale, precum Codul penal. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, București (ediția I, II și III) și a elaborat în calitate de autor sau coautor multiple lucrări de specialitate.

Instituții de drept civil (I)
Titular curs: conf. univ. dr. Ana-Maria Lupulescu
Ana-Maria Lupulescu este conferentiar universitar doctor în Departamentul de Drept din Academia de Studii Economice din București. Este licențiată în Management și Drept, precum și Doctor în Drept, dar și în Management (în cotutelă), în cadrul Academiei de Studii Economice.
Are o experiență în avocatură de peste 20 de ani, fiind specializată în principal în drept privat (drept civil, drept societar, dreptul familiei). Totodată, a desfășurat o semnificativă activitate de asistență juridică în dosare având ca obiect procedura insolvenței.
Este coordonator al societății civile de avocatură în care își desfășoară activitatea profesională, dar și lector al Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților.
În ceea ce privește activitatea didactică, are o experiență de peste 24 de ani în învățământul superior, susținând activități de curs în cadrul Facultății de Drept, dar și activități de curs și seminar în limba engleză ori franceză, în cadrul facultăților cu predare în limbi străine din Academia de Studii Economice din București.
Pe parcursul activității sale de cercetare, a publicat, la edituri cu prestigiu recunoscut în domeniul științelor juridice, cărți în calitate de unic autor sau coautor, capitole în cărți ori studii în volume colective, precum și articole, în calitate de unic autor, în reviste de specialitate de circulație internațională recunoscute, indexate Web of Science ori în baze de date internaționale (domeniile de cercetare fiind, în principal, dreptul civil, dreptul familiei și dreptul societar).

Procedura în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (opțional) / Procedura în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (opțional)
Titular curs: conf. univ. dr. Horațiu Radu
Răzvan Horațiu Radu este magistrat de carieră, cu o vechime de peste 21 de ani, fiind absolvent al Institutului Național al Magistraturii (promoția 2001-2003).
În prezent este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a îndeplinit și funcția de adjunct al procurorului general (2019-2020).
În calitate de magistrat detașat, de-a lungul anilor a exercitat și alte funcții administrative sau de reprezentare. Astfel, în perioada 2021-2022 a îndeplinit funcția de secretar general al Ministerului Justiției.
Între anii 2007-2018, a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, fiind Agent Guvernamental al României pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului (2007-2011) și Agent al Guvernului României pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene (2011-2018), ambele cu rang de subsecretar de stat.
În calitate de procuror, a mai activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București. De asemenea, a fost detașat la Consiliul Superior al Magistraturii, ca șef Serviciu Afaceri Europene și Programe (2006-2007).

Drept procesual penal aprofundat (I). Probațiunea în procesul penal/ Drept procesual penal aprofundat (II). Judecata în procesul penal.
Titular curs: conf. univ. dr. Andrei Iugan
Andrei Iugan este judecător la Curtea de Apel București din anul 2019. Absolvent al Institutului Național al Magistraturii, și-a început activitatea profesională de magistrat în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București.
În paralel cu activitatea sa profesională, Andrei Iugan desfășoară o importantă activitate didactică și de cercetare, fiind autor și coautor al unor lucrări de specialitate recunoscute și folosite pe scară largă de către studenți, practicieni și candidați la concursurile de admitere în profesiile juridice.
Astfel, a colaborat la realizarea unor lucrări fundamentale precum Codul de procedură penală adnotat, Buletinul Jurisprudenței Curții de Apel București 2017-2021, precum și la o serie de materiale ajutătoare tinerilor magistrați sau aspiranți la profesia de magistrat. Ultima lucrare publicată în calitate de unic autor este cursul universitar „Procedură penală. Partea Generală”, ediția a doua, 2024, la Editura C. H. Beck.

Drept procesual civil aprofundat (I). Judecata în primă instanță; Instituții de drept civil (II).
Titular curs: lect. univ. dr. Stelian Ioan VIDU
Stelian Ioan Vidu este lector universitar doctor în Departamentul de Drept al Facultății de Drept din Academia de Studii Economice din București. Cu o experiență de peste 25 de ani în magistratură — de la judecătorie la curtea de apel, Stelian Vidu are, din 2012, calitatea de formator la Institutul Național al Magistraturii, desfășurând activități de pregătire profesională a auditorilor de justiție și a magistraților în funcție, fiind membru în numeroase comisii la examenele de admitere, absolvire și capacitate organizate de către INM.
A publicat numeroase articole, studii, comentarii în reviste de prestigiu, precum Dreptul, Revista română de drept privat, Revista română de jurisprudență, Revista de drept al afacerilor.
Este autorul monografiei “Dreptul de retenție în raporturile juridice civile”, Ed. Universul Juridic București, 2010, dar și coautor (alături de domnii profesori Liviu Pop și Ionuţ-Florin Popa) al unor lucrări de referință: “Tratat elementar de drept civil. Obligațiile”, Ed. Universul Juridic, București, 2012, “Curs de drept civil. Obligațiile”, Ed. Universul Juridic, București, 2015, “Drept civil. Obligațiile”, ediţia a 2-a revizuită şi adăugită, Ed. Universul Juridic, 2020.

Organizarea profesiilor juridice
Titular curs: lect. univ. dr. Andreea STOICAN MATEI
Andreea Stoican-Matei este avocat definitiv în cadrul Baroului Bucureşti (2013-prezent), cu o experienţă profesională de peste 10 ani în drept civil, drept comercial/societar, dezvoltându-se şi în domenii cu un profund caracter tehnic, cum este cazul domeniului reglementat al energiei electrice.
Andreea Stoican-Matei este implicată în activitatea mai multor asociații profesionale, fiind secretar general în cadrul Asociației Române de Dreptul Afacerilor și membru în cadrul Asociației Române de Dreptul Construcțiilor.
De asemenea, își desfășoară activitatea didactică în calitate de lector universitar doctor în cadrul Facultății de Drept a Academiei de Studii Economice din București, susținând activități de curs și seminar în cadrul disciplinelor de Drept civil; activități de curs și seminar susținute în limba engleză în cadrul facultăţilor cu predare în limbi străine din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, disciplinele: Dreptul afacerilor, Drept comercial şi Dreptul Uniunii Europene.

Scriere juridică
Titular curs: lect. univ. dr. Andreea STĂNCIULESCU
Andreea Stănciulescu (Alexe) este absolventă a Facultății de Drept a Universității „Nicolae Titulescu”, dar și a Universității din București, Facultatea de Litere, cu dublă specializare Limba și literatura română – Limba și literatura germană. Studiile de doctorat au fost finalizate în cadrul Universității din Craiova. Teza de doctorat a fost premiată în 2019 cu Premiul „Anibal Teodorescu”, în domeniul dreptului public – pentru lucrări altele decât cele din domeniul dreptului penal, de către Uniunea Juriștilor din România.
Andreea Stănciulescu (Alexe) are o experienţă profesională de peste 15 ani în domeniul publicistic, fiind în prezent Director editorial al Editurii Wolters Kluwer. A publicat numeroase studii de specialitate în domeniul dreptului constituțional și dreptului Uniunii Europene.
În activitatea de cercetare a fost implicată în organizarea conferințelor științifice internaționale, este editor coordonator în două reviste de specialitate și în consiliul editorial a altor reviste recunoscute în științe juridice. De asemenea, este Director al Centrului de Studii de Drept European al Afacerilor, care funcționează în cadrul Facultății de Drept.

Infracțiunea. Aspecte teoretice și practice; Evoluția normelor de incriminare prin prisma jurisprudenței obligatorii; Drept penal special – probleme controversate.
Titular curs: asist. univ. dr. Cătălin Nicolae CONSTANTINESCU MĂRUNȚEL
Cătălin Constantinescu-Mărunțel este asistent universitar doctor în cadrul Facultății de Drept a Academiei de Studii Economice București din anul 2024, desfășurând activități didactice la materiile criminologie, drept penal general și drept penal special.
Este absolvent al Facultății de Drept a Universității din București, unde a obținut licența în 2014, masterul în drept internațional public în 2015 și doctoratul în drept penal în 2021.
Este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați din martie 2022. În trecut a fost consilier juridic în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2014 – 2018), consilier juridic în cadrul Société Générale – European Business Services (2018 – 2020) și avocat (2021 – 2022).
Domeniile sale de interes, pe care le-a cultivat prin publicarea de lucrări de specialitate, respectiv prin participarea la manifestării științifice, atât în țară, cât și în afară, sunt justiția penală de tranziție, dreptul penal, criminologia și teoria generală a dreptului.

Drept procesual civil aprofundat (II). Proceduri speciale
Titular curs: asist. univ. dr. Marius EZER
Cu o experiență profesională de peste 14 ani în avocatură, acordă asistență și reprezentare juridică atât companiilor internaționale sau locale, cât și instituțiilor financiare în legătură cu proceduri complexe de insolvență, drepturile creditorilor şi recuperarea de bunuri precum si litigii fiscale complexe. În plus, asistă clienți în soluționarea disputelor privind reorganizări corporative, dispute legate de contracte de finanțare pentru dezvoltarea de proiecte imobiliare sau punerea în aplicare a contractelor de închiriere, precum şi rezultate din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unor contracte de tip FIDIC.
Marius Ezer deține un doctorat (din 2012) în dreptul muncii și este asistent universitar în cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Marius Ezer este partener în cadrul Departamentului de Soluționare a Litigiilor din anul 2017. De asemenea, este membru al Centrului de Excelență în Litigii Fiscale al NNDKP (CELF) și membru al Baroului București din anul 2006.
Cu privire la activitatea de cercetare, Marius Ezer participă frecvent la conferințe naționale și internaționale, scriind lucrări științifice pe diverse teme de interes.
Facultatea de Drept ASE
strada Piața Romana 7, sector 1, București