Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins în unanimitate, în data de 23.02.2021, plângerea introdusă în 16 august 2017 de către Olimpia-Mirela Iancu și cunoscută drept cauza Iancu c. România (dosar nr. 62915/17), stabilind că nu au fost încălcate dispozițiile articolul 6 § 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil, dacă, după pronunțarea sentinței, semnarea motivării hotărârii judecătorești se face de un alt judecător decât cei care au format completul care a judecat cauza, întrucât unul sau mai mulți dintre aceștia s-au pensionat între timp.
Situația de fapt:
- în speța de față, reclamanta, cetățean român, director al unei bănci din Oradea și care a fost urmărită penal de către Direcția națională anticorupție și trimisă în judecată pentru complicitate la înșelăciune, a fost condamnată penal în februarie 2016 de către un complet de trei judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, la un an de închisoare. Cea în cauză a formulat apel iar în luna iunie 2016, un complet de cinci judecători ai Instanței Supreme a respins apelul și a menținut soluția primei instanțe;
- minuta deciziei din apel este semnată de toți cei cinci judecători;
- la 13.07.2016 unul dintre judecători (L.D.S.) se pensionează;
- motivarea deciziei este redactată de către magistratul asistent al completului de judecată a apelului care a participat la audieri și deliberare;
- în locul judecătorului pensionat semnează președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, C. T., în baza unui text din Codul de procedură penală care dispune această posibilitate legală.
Obiectul cauzei:
- reclamanta a sesizat faptul că judecătorul care a semnat motivarea hotărârii definitive pronunțate în apel în urma procedurilor penale, în locul magistratului care s-a pensionat, nu avusese nicio cunoaștere directă a cazului și, ca urmare, au fost încălcare dispozițiile articolul 6 § 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil. Mai exact, reclamanta denunță pensionarea judecătorului L.D.S. fără a semna textul hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la 3 iunie 2016 și motivată la 14 martie 2017 de un alt judecător care nu a luat parte la procedurile de judecată;
- reclamanta invocă deciziile CEDO Cerovšek și Božičnik v. Slovenia și Cutean v. România.
Curtea a fost chemată să analizeze dacă:
- reclamantul a beneficiat de o procedură echitabilă în sensul articolului 6 § 1 al Convenției;
- lipsa participării directe la procedurile orale a unuia dintre judecătorii care au semnat motivarea hotărârii a fost compensată de alți factori sau măsuri capabile să permită tuturor judecătorilor care au semnat motivele să aibă cunoștințe adecvate despre cauză;
- mutatis mutandis, PK împotriva Finlandei (dec.), nr. 37442/97, 9 iulie 2002 și Cerovšek și Božičnik împotriva Sloveniei, nr. 68939/12 și 689492, 7 martie 2017.
Decizia CEDO: Curtea nu a constatat nicio încălcare a legii pentru că:
- Etapa 1: Pronunțarea. Înalta Curte a constatat că probele din dosar justificau condamnarea reclamantei și a confirmat hotărârea pronunțată de prima instanță, după ce a analizat conținutul hotărârii respective și a făcut propria evaluare a faptelor și probelor. Reclamantei, asistată de avocatul ales de ea, i s-a oferit anterior posibilitatea de a reexamina martorii și instanța de fond a analizat în mod corespunzător probele în cauză. În aceste condiții și având în vedere faptul că verdictul de achitare nu a fost anulat pe baza unei reevaluări a demnității de încredere a martorilor (comparație cu Dan c. Republicii Moldova), principiile unui proces echitabil nu cereau o a doua audiere, în apel, a acelorași martori. Deci nu este vorba de o încălcare a jurisprudenței Curții în sensul în care o instanță de recurs a condamnat un inculpat, fără a asculta în mod direct mărturia lui, cu încălcarea, deci, a principiului nemijlocirii, garanție importantă în procesul penal, în baza căreia inculpatul trebuie să aibă posibilitatea de a fi confruntat cu martorii în prezenta judecătorului care, în cele din urmă, se pronunță asupra cauzei întrucât observațiile făcute de instanță cu privire la comportamentul și credibilitatea unui martor pot avea consecințe importante pentru inculpat. Hotărârea a fost pronunțată de către completul de judecată (formațiunea judiciară) căreia i-a fost alocat apelul reclamantului, același cu cea care a examinat declarațiile părților și a participat la analiza directă a probelor.
- Etapa 2: Redactarea. Hotărârea a fost redactată de către un judecător asistent care a luat parte la audieri și deliberări și care a stabilit, în numele completului de judecată, motivele condamnării, în conformitate cu legislația internă. Astfel nici intervenția judecătorului L.D.S. sau posibila înlocuire cu un alt judecător nu a fost necesară în acea etapă; la rândul său, nici judecătorul C.T. nu a intervenit în redactare în acel moment. Cauza de față este diferită de cauza Cerovšek și Božičnik c. Sloveniei, în care motivarea deciziei de condamnare a fost redactată, la aproximativ trei ani după pronunțarea hotărârii de condamnare, de către judecători care nu au participat la audieri și deliberări. Totodată, în cauză menționată completul era compus dintr-un singur judecător, spre deosebire de cauza reclamată de Olimpia-Mirela Iancu unde au existat complete colegiale (5 judecători).
- Etapa 3: Motivarea. Raționamentul faptelor – Judecătorul LDS, președintele unui complet de judecată (formațiuni judiciare) a Înaltei Curți de Casație și Justiție („Înalta Curte”) care a respins apelul reclamantei împotriva condamnării sale pentru asistență și instigare la înșelăciune, s-a retras din activitate imediat după deliberarea cu privire la caz, prin urmare, în mod obiectiv nu a putut să o semneze. Drept urmare, motivarea hotărârii Înaltei Curți a fost semnată, în numele ei, de judecătorul C.T., președintele Înaltei Curți, și de cei patru judecători ai formațiunii care au participat la procedură, în conformitate cu legislația națională și jurisprudența Înaltei Curți. Regula conform căreia deciziile trebuie semnate de toți membrii unui complet de judecată a fost aplicată de Înalta Curte, în afară de cazul în care un judecător nu a putut să semneze. Dar semnarea unei hotărâri de către toți membrii nu a fost de fapt un standard comun în toate statele membre ale Consiliului Europei. În timp ce în unele state hotărârile judecătorești au fost semnate de președintele instanței, singur sau împreună cu grefierul, în altele judecătorul care a semnat decizia în locul unui judecător absent nu trebuie să fie neapărat unul dintre judecătorii care au participat în procedură. Mai mult, legislația națională a limitat admisibilitatea semnării de către președintele Înaltei Curți numai la acele cazuri în care judecătorul care a soluționat cauza nu a putut semna decizia, adică într-o etapă ulterioară deliberărilor și redactării hotărârii. Judecătorul C.T. nu participase la audieri sau deliberări, iar neparticiparea ei la redactare fusese confirmată de nota scrisă de mână, alături de semnătura ei, în care se arăta că semnează pentru judecătorul L.D.S. și nu în nume propriu. Astfel, intervenția judecătorului C.T. nu a avut consecințe concrete asupra rezultatului cazului și nu a existat nicio modificare în componența completului de apel al Înaltei Curți.
Concluzie:
Fără încălcare (unanim). Curtea nu a constatat nicio încălcare a principiului nemijlocirii și a dreptului la un proces echitabil în etapele procesului decizional care au condus la adoptarea hotărârii Înaltei Curți.
De menționat că, potrivit articolelor 43 și 44 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, hotărârile Camerelor nu sunt definitive. În perioada de trei luni care urmează hotărârilor unei camere, orice parte a unei cauze poate solicita trimiterea acesteia la Marea Cameră a Curții. În acest caz, un colegiu de cinci judecători analizează dacă speța poate fi supusă unei examinări suplimentare. Marea Cameră emite o hotărâre definitivă care se publică. Dacă cererea de sesizare este refuzată de colegiul Marii camere, hotărârea Camerei va deveni definitivă în acea zi.
