Conferința Internațională “Perspectives of Construction Law”, ediția a VI-a
28 octombrie 2022, ora 10
Sala Virgil Madgearu a Academiei de Studii Economice din București
A VI-a ediție a Conferinței Internaționale “Perspectives of Construction Law” este organizată de către Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București și Asociația Română de Dreptul Construcțiilor, în data de 28.10.2022, începând cu ora 10, în sala Virgil Madgearu a Academiei de Studii Economice din București.
Evenimentul iși propune să abordeze subiecte relevante în context național, dar și european, printre care evoluția principalelor forme de contracte utilizate și a controverselor izvorâte din acestea, metode alternative de soluționare a disputelor în domeniul construcțiiilor, accesul la finanțare, evoluția tehnologică și impactul acesteia asupra marilor proiecte de investiții, mediului de business, precum și a altor domenii conexe de interes pentru practicieni.
Conferința va beneficia de prezența unor speakeri internaționali, cât și a unor apreciați specialiști de dreptul construcțiilor din România, membri ai mediului academic, dar și reputați practicieni precum și factori de decizie din domeniu, care vor împărtăși opinii despre aspectele de noutate legislativă și din sfera tehnologiei, cu impact în sectorul construcțiilor și investițiilor de infrastructură.
Conferința va fi organizată în format hibrid și va fi transmisă în direct pe canalele social media ale Facultății de Drept și ale partenerilor.
Toate lucrările susţinute în cadrul Conferinţei se vor regăsi într-una din publicațiile Conferinței indexate BDI.
Toate lucrările susţinute în cadrul Conferinţei se vor regăsi într-una din publicațiile Conferinței indexate BDI:
– Volumul conferinței, în limba engleză, publicat la Editura ASE
– Romanian Construction Law Review
– Revista Dreptul
– European Business Law Journal
Pentru înscrieri vă invităm să accesați site-ul Asociației Române de Dreptul Construcțiilor: http://rscl.ro/inregistrare/
Pentru orice detalii și informații adiționale nu ezitați a ne contacta pe adresele de e-mail: office@rscl.ro & romanianscl@gmail.com.