INFORMARE CU PRIVIRE LA BURSELE SOCIALE ȘI MEDICALE

 

Stimați studenți,

Se apropie perioada depunerii dosarelor de bursă socială; vă adresăm marea rugăminte de a pregăti documentele necesare (in vederea respectării termenelor stipulate în cele de mai jos).

 

    BURSELE SOCIALE:

  1. Dosarele pentru obținerea burselor sociale pot fi depuse în format electronic, la adresa de mail instituțională a secretariatului Facultății de   Drept – secretariat@drept.ase.ro – în perioada 05.09.2022-09.09.2022 (până la ora 13.00), de către studenții înmatriculați la programele de studii universitare de licență/studii de masterat. 

    Bursele sociale se acordă, la cerere, pe durata studiilor, până la împlinirea vârstei de 35 de ani, în limita a 30% din fondul total de burse alocat facultăţii, studenților integraliști, de la forma de finanţare buget.

    Pot beneficia de bursă socială şi studenții de la programele de studii organizate la forma de învăţământ cu frecvență finanţaţi prin taxe de şcolarizare, conform prevederilor art. 7 alin. (1), din Legea nr. 441/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă, dar numai în cazul în care sunt integraliști și dovedesc cu acte că sunt orfani de ambii părinţi sau provin din casele de copii sau din plasament familial.

 

 Studenții care solicită bursă socială trebuie să depună online, la adresa de email a secretariatului facultății (secretariat@drept.ase.ro) un dosar care să conțină copii ale următoarelor documente:

 

    ⁃ Cerere tip de bursă socială (anexată prezentului e-mail)

 

⁃ Documente doveditoare, după caz, respectiv: 

 adeverință de venit care să demonstreze salariul net din lunile iunie, iulie, august 2022 al studentului, respectiv al membrilor familiei sale

 

În cazul în care niciunul dintre părinți nu obține venituri, aceștia depun o declarație pe proprie răspundere în acest sens, însoțită de Adeverință de la ANAF pentru toți membrii care să ateste acest aspect.
– Copii ale certificatului/certificatelor de deces ale părintelui/părinților, hotărârea privind darea în plasament, hotărâre judecătorească de divorț, dacă este cazul). 

 

⁃ Copii ale actelor de identitate pentru toţi membrii majori ai familiei, dacă este cazul; pentru membrii minori se va depune copia certificatului de naștere

 

⁃ Cupon de pensie (inclusiv, pentru cele de urmaș/invaliditate)/alocație) pentru lunile iunie, iulie, august 2022.

 

⁃ Cupon de șomaj (dacă este cazul) pentru lunile iunie, iulie, august 2022;

 

⁃ Adeverință de la primărie care să ateste că nu sunt încasate venituri din urma unor terenuri. În cazul în care se obțin venituri, este necesar ca în cuprinsul adeverinței să fie precizată suma netă pentru ultimele trei luni/pe an. Acest document este solicitat numai în cazul celor care au domiciliul în mediul rural.

 

⁃ Adeverință de la ANAF (pentru toți membri majori);

 

⁃ Adeverință eliberată de școală/universitate – în cazul burselor obținute de frații solicitantului, dacă este cazul.

 

⁃ Extras de cont, în cazul veniturilor din dobânzi.

 

   BURSE MEDICALE:

   Dosarul de bursă medicală trebuie să cuprindă următoarele documente: cerere tipizatcertificat de la un medic de specialitate, altul decât medicul de familie, în care să se prezinte evoluția și tabloul clinic al problemei medicale de care suferă studentul și care se regăsește în lista de la art. 2, alin. (2), lit. b) din Metodologie – respectiv, TBC, diabet, boli maligne, sindroame de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică, infestare cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, handicap locomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular; adeverinţă medicală eliberată de Cabinetul Medical ASE Bucureşti din Moxa (tel: 0213191900/int. 541); copie CI/BI.

 

 

 

REGĂSIȚI AICI CEREREA PENTRU BURSA SOCIALĂ

 

Informare burse sociale și medicale

de | sept. 2, 2022 | Anunturi | 0 comentarii