Laura Radu
Judecător
O nouă ediție a proiectului nostru, Cariere Juridice, o aduce în fața studenților Facultății de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București pe doamna judecător Laura Radu, președintele Tribunalului București.
Doamna judecător a absolvit Facultatea de Drept a Universității București în anul 1996 și a debutat ca judecător la Judecătoria sectorului 4 București. A exercitat în perioada 2001-2004 atribuțiile specifice funcției de vicepreședinte și apoi de președinte al acestei instanțe, până la momentul promovării la Tribunalul București.
Din anul 2006 este formator la Institutul Național al Magistraturii, implicându-se în numeroase proiecte profesionale desfășurate în colaborare cu instanțe judecătorești românești și străine (în domeniul dreptului civil și procesual civil, comunicare și acces la informații de interes public, management judiciar, e-learning).
A colaborat, de asemenea, cu Școala Națională de Grefieri în programele de formare profesională a personalului auxiliar de specialitate care au presupus implicarea instanțelor în pregătirea viitorilor grefieri.
Doamna judecător are și o vastă activitate publicistică, cu numeroase articole în reviste recunoscute la nivel național și internațional.
Întâlnirea studenților cu doamna judecător va avea loc în data de 7 aprilie 2022, la ora 16:30, online pe zoom.