A fost aprobată prelungirea perioadei de depunere a dosarelor de burse sociale pentru toți anii de studii, la programele de studii universitare de licență si masterat, până la data de 29 OCTOMBRIE 2021.
Bursele sociale se acordă, la cerere, pe durata studiilor, până la împlinirea vârstei de 35 de ani, în limita a 30% din fondul total de burse alocat facultăţii, studenților integraliști, de la forma de finanţare buget.
Pot beneficia de bursă socială şi studenții de la programele de studii organizate la forma de învăţământ cu frecvență finanţaţi prin taxe de şcolarizare, conform prevederilor art. 7 alin. (1), din Legea nr. 441/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă, dar numai în cazul în care sunt integraliști și dovedesc cu acte că sunt orfani de ambii părinţi sau provin din casele de copii sau din plasament familial.
Studenții care solicită bursă socială trebuie să depună online, la adresa de email a secretariatului facultății (secretariat@drept.ase.ro) un dosar care să conțină copii ale următoarelor documente:
⁃ cerere tip de bursă socială;
⁃ documente doveditoare, respectiv: 1. înscrisuri care să demonstreze veniturile studentului, respectiv ale familiei sale (adeverință de venit care să precizeze salariul net din lunile iunie, iulie, august). În cazul în care niciunul dintre părinți nu obține venituri, aceștia depun o declarație pe proprie răspundere în acest sens, însoțită de documentele care atestă acest lucru. 2. copii ale certificatului/certificatelor de deces ale părintelui/părinților, hotărârea privind darea în plasament, hotărâre judecătorească de divorț, dacă este cazul. 3. certificat de la un medic de specialitate, altul decât medicul de familie, în care să se prezinte evoluția și tabloul clinic al problemei medicale de care suferă studentul și care se regăsește în lista de la art. 2, alin. (2), lit. b) din Metodologie.
⁃ copii ale actelor de identitate pentru toţi membrii majori ai familiei, dacă este cazul; pentru membrii minori se va depune copia certificatului de naștere.
⁃ Cupon de pensie (inclusiv pentru cele de urmaș/invaliditate)/alocație) – pentru lunile iunie, iulie, august.
⁃ Cupon de șomaj (dacă este cazul) pentru lunile iunie, iulie, august;
⁃ Adeverință de la primărie care să ateste că nu sunt încasate venituri din urma unor terenuri. În cazul în care se obțin venituri, este necesar ca în cuprinsul adeverinței să fie precizată suma netă pentru ultimele trei luni/pe an. Acest document este solicitat numai în cazul celor care au domiciliul în mediul rural.
⁃ Adeverință de la ANAF (pentru toți membrii majori);
⁃ Adeverință eliberată de școală/universitate – în cazul burselor obținute de frații solicitantului, dacă este cazul.
⁃ Extras de cont, în cazul veniturilor din dobânzi.